Stăiculescu A. (2002) spunea că orice conducător este implicat în următoarele activităţi: planificarea obiectivelor, luarea deciziilor, organizarea activităţii, motivarea acesteia şi, nu în ultimul rând, controlul activităţii. Toate aceste activităţi iau forma funcţiilor generale ale conducerii:
- Funcţia planificării presupune coordonarea activităţilor organizaţiei în scopul îndeplinirii obiectivelor de realizat. Prin planificare se stabilesc politica generală şi obiectivele sau scopurile organizaţionale, atât a acelor pe termen lung, cât şi a celor pe termen scurt. În plus, în această etapă sunt stabilite planurile operaţionale precum şi modalităţile de realizare a obiectivelor.
- Procesul de luare a deciziilor implică succesiunea a trei faze: 1.analiza şi formularea problemei prin definirea clară a acesteia; 2.dezvoltarea şi analiza cursurilor alternative de acţiune. Sunt comparate alternativele teoretice şi căile concrete prin care se poate ajunge la acelaşi rezultat; 3. implementarea deciziei este acţiunea ce necesită, în mod obligatoriu, un plan care să cuprindă pe de o parte procedeele şi mijloacele care urmează a fi folosite , precum şi un proiect de comunicare a deciziilor celor implicaţi, iar pe de altă parte mijloacele de participare a oamenilor la realizarea ei.
- Funcţia organizării constă în determinarea modalităţilor prin care pot fi realizate scopurile stabilite în cadrul planificării. Implică dezvoltarea unor structuri formale care să faciliteze coordonarea şi integrarea resurselor. Organizarea presupune două etape. În primul rând, stabilirea unităţilor funcţionale ale organizaţiei (departamente, secţii, servicii) şi delegarea responsabilităţilor ce revin fiecăreia dintre ele. În al doilea rând, specificitatea relaţiilor ce trebuie să se stabilească între unităţile funcţionale, şi anume relaţiile de autoritate dintre oameni şi departamente, canale de răspundere şi responsabilitate, canale de comunicare şi gradul de descentralizare.
- Funcţia de motivare a membrilor organizaţiei presupune capacitatea conducerii de a crea un climat motivaţional optim prin care necesităţile individului să poată fi integrate în necesităţile organizaţiei şi prin care individul să-şi satisfacă scopurile proprii muncind pentru scopurile organizaţiei. Pentru aceasta, conducerea trebuie să găsească canalele de comunicare cu oamenii cele mai adecvate şi, implicit, să folosească practici participative de conducere.
Funcţia de control a conduceri se referă la necesitatea de a asigura într-o organizaţie conformarea rezultatelor obţinute la scopurile (obiectivelor) iniţiale propuse. Dacă este realizată eficient, această funcţie oferă conducerii un feed-back permanent cu privire la modul cum sunt realizate obiectivele într-o perioadă de timp.
Întocmit,
expert COMUNICARE
Cătălina – Adriana Sidorencu